Pasărea Phoenix (
grecescul Φοῖνιξ,
phoínix, uneori
Phönix) este o
pasăre mitică, care posedă proprietatea de autoincendiere periodică și regenerarea din propria
cenușă. Este considerată a fi o pasăre
oraculară
Are o longevitate extraordinară, ce diferă de la
autori la autori, unii afirmând că trăiește de la 500 la 13.000 de ani. Este singura din specia ei, deși nu se poate reproduce. Atunci când lunga sa
viață este pe terminate ea își simte
sfârșitul, aceasta își face un cuib din plante aromatice și
tămâie; dă foc apoi cuibului, se întinde, arzând odată cu cuibul, iar din cenușa sa se formează o altă pasăre. Noua pasăre o îngroapă pe cea precedentă, punându-i rămășițele într-un înveliș de smirnă și
tămâie in formă de ou și ducându-le la sanctuarul din
Heliopolis.
Pasărea Phoenix la greci
În
mitologia greacă, pasărea alegorică ce renăștea din propria cenușă, seamănă ca formă cu
vulturul, dar se deosebește de acesta prin penajul splendid
colorat, cu pete de
purpură și
aur(două culori nobile și cu o evidență a semnificației simbolică), ceea ce o face mai frumoasă decât cel mai minunat
păun.
Hesiod afirmă că durata de viață a păsării Phoenix este de 957 de ani.
În lucrarea ”Istorii”, Herodot descrie Phoenixul ca având pene aurii și roșii, apărând în
Egipt o dată la 500 de ani, când îi moare tatăl:
„pornind din Arabia, își transportă tatăl, învelit în smirnă, până la Templul Soarelui, unde îl înmormântează. Și îl cară astfel: întâi face din smirnă un ou atât de mare cât îl poate duceș apoi încearcă dacă e în stare să-l poarte. După această probă, iși bagă tatăl înăuntru după ce mai înainte a scobit oul, după aceea astupă tot cu smirnă gaura prin care și-s introdus tatăl în ou. Chiar și cu pasărea-tată în ou, greutatea oului nu se schimbă-”
.
În ”Idile”,
Claudius Claudianus portretizează pasărea Phoenix:
„Ochii săi scânteiează de o lumină tainică, în jurul gâtului penele îi strălucesc ca flacăra, deasupra capului are o creastă roșie al cărei vârf lucește ca o stea și revarsă în întunericul nopții o lumină senină, picioarele îi sunt roșii ca purpura de Tyr, un cerc de azur îi învăluie aripile, iar partea superioară îi este împodobită cu pene aurii-”
Pasărea Phoenix la egipteni
În unele mituri cosmogonice
egiptene,
pasărea Benu este ființa cea mai bătrână de pe lume. Când prima bucată de
pământ ieșise din apele întunecate ale
Haosului, strălucitoarea pasăre Benu coborâse pe movila primordială. Țipătul ei era primul sunet auzit vreodată. Cele mai timpurii referiri la pasărea Benu o descriu ca fiind o
codobatură galbenă, dar ulterior va fi prezentată ca un
bâtlan.
Termenul de benu provine dintr-un
verb de origine
egipteană, care are sensul de "a răsări" , "a străluci". Se poate ca inițial pasărea benu să fi fost identificată cu
Venus ca
Luceafărul de Dimineață, fiind astfel precursorul reînnoirii creației în zorii zilei. Țipătul păsării benu reprezintă punctul când
timpul începuse. Totodată, ea era pasărea care anunța sfârșitul timpului și reîntoarcerea în lumea
haosului.
În
Textele de la Piramide, pasărea benu este asociată cu zeul creator al
Soarelui. La
Heliopolis, centrul închinării solare, pasărea s-ar așeza pe piatra de benben (un obelisc primitiv) sau în ramurile unei salcii sacre. Când
faraonii ar ajunge la o perioadă de domnie de 30 de ani, aceștia rugau pasărea sacră să le reînnoiască puterea și vitalitatea.
Zeii
Ra și
Osiris pot fi identificați cu pasărea benu, expresie a "cunoașterii secrete" corelate cu cei doi zei. Ca manifestare a lui Osiris, pasărea benu conduce spiritele celor morți prin pericolele lumii subterane. Unele vrăji din
Cartea Morților invoca transformarea morților în păsări benu, pentru a putea călători liber între cele 2 lumi.
Se pare că pasărea benu a fost prototipul mitului clasic al păsării Phoenix, creatură unică pe Pământ, neavând semeni. În sec 5 i.Hr,
Herodot afirmă că a vizitat Heliopolisul și că i se povestise despre o pasăre grandioasă numită Phoenix. Aceasta era colorată în
auriu și purpuriu, iar pasărea vizitase templul soarelui la Heliopolis odată la 500 de ani, cărând cenușa părintelui ei într-un ou de smirnă. Se presupune că din acest ou va ieși următoarea pasăre Phoenix. Astfel, grecii adoptă pasărea Phoenix ca emblemă a ciclurilor vieții și ale morții, a eternelor renașteri din propria cenușă.
Phoenix la chinezi
În mitologia chineză există o ființă fabuloasă, asemănătoare Phoenixului. În opera anonimă ”Shan hai jing” (”Cartea munților și mărilor”), ni se prezintă perechea de phoenicși numită ”fenghuang”:”feng” este masculul, iar ”huang” este femela. Deși pereche, Phoenixul chinez este tratat ca o singură pasăre, având o semnificație superioară și rang imperial.
Fenghuang este descrisă în enciclopedia chineză ”Shou weng” (”Explicarea semnelor”) din secolul I e.n astfel: ”fenghuang are cioc de cocoș, gușă de rândunică, gât de șarpe, pe trup desene ca de dragon, coadă de pește; din față arată ca o lebădă, din spate ca un unicorn, iar spinarea pare de broască țestoasă.” Aparițiile acestei păsări sunt foarte rare, iar orice apariție a acesteia este semnul instaurării unei păci magnifice în lumea subcelestă.
Sursa:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Pas%C4%83rea_Phoenix
Imagine folosita pentru logo-ul meu ->
http://browse.deviantart.com/?qh=§ion=&q=phoenix+color#/dbrg74
Alte imagini:
